Omul şi criza lui din postmodernism

 

Ne propunem în cele ce urmează o mică dar utilă analiză a trecerii prin lumea de azi a omului, lume pe care ne permitem să o numim postmodernă. Vorbim de criză pentru că indiferent unde s-ar afla omul de astăzi, el este, într-un fel sau altul, afectat fără putinţă de scăpare. Ca o boală gata să-i ia viaţa, curentul acesta vine peste destinul lui. Singura şansă la supravieţuire este aceea de a privi mai atent la pericol, de a identifica ce este acest pericol pentru i se face faţă mai cu folos ştiind bine însă că nu sunt decât două opţiuni: tămăduire sau moarte.

Vă întrebaţi poate de unde tonul acesta grav, de ultim ceas, de ultimă respiraţie pe care ţin să îl abordez încă din start. De ce doar două opţiuni şi nu mai multe? Nu cumva se exagerează când se folosesc  termeni ca boală, tămăduire sau moarte?

Răspunsul are de a face cu criza sau mai degrabă cu acomodarea, obişnuinţa la ea. Una din uimirile postmoderne este aceea că omul poate să privească cu ironie şi indiferenţă la propria sa îmbolnăvire. Aşa cum în vremurile vechi dacii erau veseli când unul din ei treceau în nefiinţă, tot aşa, omul de astăzi, plin de imaginile unor noi şi tragice cataclisme luate din ştirile din jurnalul de seară,  priveşte cu detaşare la ultimul şi definitivul său cataclism. Propria sa dispariţie. Şi nu face nimic. Pentru că aşa cum lumea din jurul său se năruie încet, tot la fel de uşor se sfarmă şi sparge în mii de fărâme, inima şi conştiinţa lui. Tot aşa, cum criza se ridică şi creşte până la cote alarmante, de neimaginat, întrebându-se dacă vreodată se va sfârşi acest uragan ce zguduie societatea, în acelaşi mod îngrijorător, golul din sufletul omului creşte fără putinţă de oprire.

Şi atunci de ce nu ne-am alarma? De ce am rămâne liniştiţi? Până când îşi va mai ascunde omul tristeţea şi singurătatea dincolo de zâmbete şi cuvinte dulci? Cât va mai suporta să-şi fardeze boala? Înăuntru lui omul ţine ascunsă multă durere şi putreziciune dar o acoperă cu masca indiferenţei. Iată de ce singura speranţă pentru el este aruncarea unui strigăt. Nu de prooroc ci de tunet. Numai aşa poate că va înţelege gravitatea momentului. El poate fi ultim. Şi determinant pentru destinul său.

Tema aceasta vine ca urmare a unor dezbateri şi frământări ce au ca sens ideea de vindecare. Ca om al aceluiaşi destin, deci care face parte din criză, se confruntă cu ea neştiind care va fi pasul următor dar căutându-l cu infrigurare, subiectul locuirii omului în postmodernism este o provocare ce îndeamnă la meditaţie şi analiză.

Termenul de postmodernism nu trebuie să sperie pentru că el face parte din realitatea pe care o trăim. O lume care se rupe şi fărâmiţează în mii de bucăţi. Pentru că mai înainte ea însăşi a învăţat să rupă în bucăţi valori şi sensuri din dorinţa de a le înţelege mai bine.

Cu alte cuvinte a despicat firul în patru, în zece, în 51 sau orice alt număr a fost necesar, a făcut comparaţii şi a operat negaţii pentru a ajunge la structura unor idei ca să le descopere sensul şi semnificaţia lor reală.

 

Ceea ce urmează este o scurtă explicare a ceea ce reprezintă postmodernismul. Înțelegerea unui obiect rezultă astfel din compararea cu alte obiecte și din considerarea şi reconsiderarea nesfârşită a poziției sale într-un sistem de relații reciproce – integrarea lui într-un Model ce poate deveni mai târziu un Alt-fel-de-Model. Cunoașterea structurii clarifică formarea și transformarea/înţelegerea obiectului cercetat.

Aceasta se cheamă structuralism şi a fost aplicată pentru prima dată în teoria literaturii    – Ferdinand de Saussure (1857-1913) ca apoi să fie folosită în psihologie – Jean Piaget şi sociologie – Claude Levi-Strauss. A fost un model de gândire care a influenţat societatea culturală prin care apoi s-a universalizat.

De amintit şi un alt curent de gândire şi înţelegere a lumii venit din filozofie, pe filiera Hegel-Nitzsche-Heiddegger, şi anume deconstructivismul prin Jacques Deridda. Deconstructivismul vine de  la –a deconstrui- operaţie prin care se desface ceva prin opoziţii/comparaţii/reconsiderări/negaţii pentru a se vedea ce este cu adevărat în interior. Ce rezulta este o sumă de idei/valori ce pot fi parţial adevarate sau false, sau şi adevarate şi false în acelaşi timp.

Acest lucru se realizează, metodologic vorbind, printr-o operaţie preliminară de răsturnare şi apoi prin una de neutralizare a opoziţiei prime, modalitate de a depăşi în cele din urmă sensul primar, iniţial. Opunem lui rece/cald, noapte /zi, ierarhie/anarhie, absolut/relativ, certitudine/îndoială, realitate/mit, referenţial/imaginar, antiteză/sinteză etc.  Astfel, pharmakon-ul (cuvăntul grecesc pentru medicament) este când leac, când otravă, sau nu este nici leac, nici otravă (sau este şi leac, şi otravă?!) şi orice traducere a lui într-un fel sau altul îl blochează într-un sens restrictiv.  De aici inţelegem că semnificaţia cuprinde cel puţin patru sensuri.

Neutralizarea opoziţiei conduce uneori, în interiorul sistemului deconstruit, la naşterea unui al treilea termen, dar acesta nu este nici cert şi nici important. Ceea ce este important este că am oferit spre vedere, spre alegere noi opţiuni. Realitatea este altfel decât pare ea înţeleasă şi învăţată din vechime şi/sau modernitate. Ea este atât de complexă încât mai multe enunţuri pot sta împreună în acelaşi timp dincolo de valoarea lor de  adevăr sau falsitate. Chiar teoriile ştiinţifice sunt verificate nu atât prin criterii/metode relaţionate la adevăr ci la posibilitatea de a fi falsificabile. Dacă nu pot fi falsificabile atunci ele sunt adevărate. Cu toate acestea dacă până astăzi nu a fost falsificată ce îmi spune ca mâine nu va fi? Dar acest lucru este bun pentru că teoria se îmbunătăţeste pentru că ea este tot mai aproape de adevăr. Nu un adevăr absolut de care nimeni nu e sigur şi la care nimeni nu are acces, ci unul  relativ, de lucru, instrumental, din care omul să-şi aleagă la întâmplare sau după bunul plac drumul de urmat.

Concluzia în sine cu privire la exactitatea unui termen nu contează, ce contează este diversitatea şi complexitatea lui.Cu alte cuvinte nu este relevant ce cred eu şi cel de lângă mine, nu este important cine sunt sau eşti, contează că locuim împreună, că ne înţelegem şi că ne întâlnim în umblarea noastră prin lume. Pentru a înţelege paradoxul dar şi criza lumii prin care trecem aş dori să ofer un alt exemplu ales din comunism pe care unii dintre noi încă şi-l mai pot aminti bine. Un bun material, o proprietate să zicem imobiliară aparţine nu doar unei persoane care nu deţinea de fapt nici o proprietate, ci şi tuturor pentru că toţi sunt egali şi fii ai Poporului, dar aparţine şi Partidului care trebuie să ştie bine cum să impartă bunul. Proprietare, deci, sunt cele trei entităţi: individul, poporul şi partidul luate atât separat cât şi toate la un loc. După Revoluţie de fapt s-a dovedit că nici una nu avea drept de proprietate pentru că şi astăzi sunt procese pe rol cu privire la acest drept de proprietate.

Iată de ce este greu să încadrăm exact, cu criteriu, postmodernismul, să-l definim şi să-l integrăm unui singur tablou.Pentru că el are multe chipuri ce sunt mereu şi mereu reconfigurate/reconsiderate scapând astfel cercetării exacte.Aşa se face că ultima formă de amăgire, ultima maladie care ne omoară sufletul este aceasta a multiplului şi multiplicabilului sens din care toţi să extragem ce credem noi că este mai potrivit sau mai plăcut.

Ce este omul? El este când vietate nesemnificativă, când zeu, când sclav sau erou, înger şi/sau demon. Poate că nu este nimic din acestea sau poate că sunt din toate câte puţin sau poate toate la un loc. Depinde de povestea pe care şi-o trăieşte/imaginează fiecare despre sine. Aceasta în timp ce golul din conştiinţa sa se adânceşte. Dincolo de viaţa sa ultratehnologizată, de societatea de consum devenită tot mai variată şi voluptoasă boala din inimă se face tot mai pătrunzătoare şi violentă. Dincolo de diversificarea media, a comunicaţiilor prin satelit/internet omul devine tot mai singur, izolat intr-o mulţime de care se sperie pentru că in fiecare individ se vede pe sine. Adică tot mai bolnav în lipsa lui de sens. Străin de timp, străin de sine, de iubire omul se întreabă dacă există cu adevărat, şi dacă nu cumva existenţa sa este părere, ironie sau glumă.

Riscul de a nu îşi forma o opinie certă despre Adevăr îl poate arunca pe om afară din timp şi din istorie. El nu poate rămane indiferent la nefiinţa sa. Ultimul strigăt pe care îl aruncă Dumnezeu către lume este acela că trebuie să ţină seama de diferenţa dintre Adevăr şi Falsitate, pentru că nu este tot una a exista cu a nu exista. Nu putem rămâne detaşaţi şi inerţi când se amestecă la întâmplare Viaţa cu Moartea. Dumnezeu este acolo unde este viaţa pentru că El este Viaţa şi pentru că El a creat viaţa.

Ocazie în care i se propune poate pentru ultima oară propoziţia aceea veche de când lumea, că niciodată el nu a fost singur decât in momentul în care l-a izgonit din gândul şi din viaţa sa pe Dumnezeu, Singurul capabil să ofere un răspuns solid, peren despre ce este Adevăr, Viaţă, Scăpare şi Sens. Lăsând la o parte orice posibilitate de reconsiderare pentru că i-a ajuns cât de mult a pribegit printre valori şi sensuri negaţioniste şi falsificabile, omului nu-i rămâne să aleagă decât între vindecare şi moarte. Pe singura ofertă adusă din vechime de Cuvântul Întrupat- Isus Hristos care a dovedit prin Sine că poate să scape pe oricine se încumetă şi doreşte să stea faţă în faţă cu El pentru a da sens, valoare. Pe singura Carte care vine de la Dumnezeu şi în care este relatată povestea adevarată a Iubirii- Sfânta Scriptură. Este singura posibilitate ca omul să redevină ceea ce a fost cândva un chip plăcut, minunat şi desenat atât de frumos după Chipul Creatorului său.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: